Telenovela ”Dorobanților 191”

„Pierdut obiectivitate. O declar nulă”.Cam așa ar putea suna un anunț dat în Monitorul Oficial de către a patra putere în stat : presa. Și cum TVR înseamnă televiziunea publică a României, anunțul s-ar referi direct la ceea ce se întâmplă în televiziunea publică.Pierdut obiectivitate, în condiții obscure , așadar TVR lovit în plin de nulitate.

În ultima perioadă am monitorizat activ desfășurarea de forțe din TVR. Un razboi hilar , total inegal, ca o figură geometrică desenată și analizată matematic de către un elev corigent .În cazul televiziunii publice, de o comisie întreagă de corigenți.

Lipsa de coerență a ceea ce înseamnă proces de restructurare este o constantă sursă de uimire. Lipsa informațiilor corecte este o dominantă.La fel și lipsa de profesionalism. Mulți îi spun epurare. Eu sunt generoasă. Îi spun imbecilism dus la extrem.

Presa s-a împărțit în două mari categorii : cei care tac și acceptă compromisurile  pentru a se situa într-o zonă de aparentă siguranță  și cei care aruncă cu noroi la comandă , fabricând știri /acuze/rechizitorii pentru a caștiga (murdar) câțiva lei. Există o complicitate tacită între cele două categorii : primii îi alimentează pe cei din categoria a doua prin tăcere.

Goana după senzațional, articole scrise la comandă, afilieri politice, prietenii, subiectivism.Cam așa aș caracteriza (cu decență) presa din România. Demersul jurnalistic s-a convertit într-o expunere de păreri proprii, nu o relatare corectă , echidistantă a faptelor. Asistăm zilnic la o paradă   a reflecțiilor “de geniu” a unor ziariști , care folosesc spațiul public pentru a-și plăti polițele mai vechi, pentru a întreține diverse prietenii politice, pentru a face jocurile terțelor persoane care manevrează din umbră condeiul ziaristului. Și noi, cei ce citim/privim, asistăm la acest spectacol trist și avem misiunea ingrată de a cerne grâul de neghină, minciuna de adevăr, realitatea de ficțiune. Cum pot eu să mă declar corect informată când tot ce citesc este reprezentat  doar de opinii subiective, analize filtrate prin percepția proprie a unor oameni ce pretind că sunt jurnaliști?

Într-un astfel de climat viciat , rolul televiziunii publice ar fi fost acela de neutralizator natural, un exemplu de echilibru și echidistanță.La mijloc ar fi trebuit să se afle puținii jurnaliști care fac opoziție prin demnitatea pe care nu o tradează , indiferent de costuri. Din pacate sunt prea puțini. Sunt reduși la tăcere . Într-un mod violent si murdar.Sunt epurați politic. Și astfel, TVR ajunge o instituție comatoasă de care fug toți politicienii ca de dracu, locul unde își găsesc refugiul specialiștii fără expertiză, nerecunoscuți de nimeni,chemați de umplutură pentru a umple spațiul de emisie(în puținele momente când nu avem parte de conserve -reluări);locul analiștilor de mâna a paișpea.Locul de joacă a unor oameni ce au avut o copilărie tristă și lipsită de jucării.
TVR  nu este un jurnal intim unde să poti scrie tu, așa-zis jurnalist, ce ai visat  noaptea trecută despre unii , despre alții; nici nu este literatură să îți evidențiezi eu-ul liric în lungi expuneri despre cum crezi tu că e de fapt o situație sau o persoană. Nu este nici dramaturgie să creezi scene ,experimente manageriale bazate pe principii economice misterioase, să inventezi personaje, situații , legături sau intenții.Este locul unde,lună de lună, banii mei și ai noștri se varsă pentru a alimenta telenovelele pasionale din interiorul televiziunii, pentru a alimenta conservele-reluări și pentru a plăti regește niște no-name-uri venite de pe stradă cu pretenții de vedete.

TVR ar trebui să fie obiectivitate. Ar trebui. Nu este.  Situațiile de mai sus sunt alimentate din plin , pentru că așa TVR poate rămâne în continuare terenul de joacă al unora, spațiul de răfuieli al altora,dormitorul câtorva  și sursa noastră continuă de prostire.

Mă întreb dacă vreodata televiziunea publică își va reveni. Niciodată,cred. Așa cum Victor Ponta a spus: TVR este locul tuturor posibilităților. Și la câte telenovele se întâmplă în Calea Dorobanților nr. 191 , garantat dacă le-ar filma, TVR ar deveni un fel de Acasă TV.

Reclame

Eva.Diminețile Evei.

I was in the winter of my life- and the men I met along the road were my
only summer. At night I fell sleep with visions of myself dancing and
laughing and crying with them. Three years down the line of being on an
endless world tour and my memories of them were the only things that
sustained me, and my only real happy times. I was a singer, not very
popular one, I once has dreams of becoming a beautiful poet- but upon an
unfortunate series of events saw those dreams dashed and divided like
million stars in the night sky that I wished on over and over again-
sparkling and broken. But I didn’t really mind it because I knew that it
takes getting everything you ever wanted and then losing it to know what
true freedom is.

When the people I used to know found out what I had been doing, how I had
been living- they asked me why. But there’s no use in talking to people who
have a home, they have no idea what its like to seek safety in other
people, for home to be wherever you lied you head.

I was always an unusual girl, my mother told me that I had a chameleon
soul. No moral compass pointing me due north, no fixed personality. Just an
inner indecisiveness that was as wide as wavering as the ocean. And if I
said that I didn’t plan for it to turn out this way I’d be lying- because I
was born to be the other woman. I belonged to no one- who belonged to
everyone, who had nothing- who wanted everything with a fire for every
experience and an obsession for freedom that terrified me to the point that
I couldn’t even talk about- and pushed me to a nomadic point of madness
that both dazzled and dizzied me.

Every night I used to pray that I’d find my people- and finally I did- on
the open road. We have nothing to lose, nothing to gain, nothing we desired
anymore- except to make our lives into a work of art.

Live fast. Die young. Be wild. Have fun.

I believe in the country America used to be. I believe in the person I want
to become, I believe in the freedom of the open road. And my motto is the
same as ever:

“I believe in the kindness of strangers. And when I’m at war with myself, I
Ride. I Just Ride.”

E dimineață.


Leneșă, mi-am alungat ultima urmă de vis și am reușit să deschid ochii…
E încă întuneric, mereu sunt prea matinală…..
Întind mâna spre perna ta.Tu dormi adânc visând la cine știe ce…mbesc.Știu că mi-ai simțit ochii deschizându-se.Doar simțim la fel…..

Încerc să mă apropii încet …vii spre mine ….te-am prins!
Inconștient mă iei în brațe și-mi zici „mai stai lângă mine”….

E rece și e încă devreme.Am timp să te chinui, săți fac dimineața mai frumoasă
Știu că vei adormi apoi , în timp ce eu voi fi plecat.Și știu că vei aștepta să mă întorc să te trezesc la fel……

Îți sărut părul răvășit…are parfum de vis…Ador să mă joc dimineața în părul tău…
or îți șoptesc la ureche secretul care mereu te trezește…..
prinzi în brațe .Captivă , nu mai lupt cu dorința ta matinală…mă abandonez ție.

Ador diminețile leneșe.Cu zâmbete ascunse în pernă și secrete cântate în șoaptă.

Eva. Începutul.

-Eva!Doi ani! A trecut un pic de vreme! :))Deseori ma gandesc la tine

-Am luptat cu morile de vant exact cum ma stii

-Pai la cum te stiu, prima moara esti tu 🙂

– Mori necesare …poate ma trezesc …

-Pot sa fiu indiscret si tu sincera sa-mi raspunzi la: din ce sa te trezesti? 😛

-Din ceea ce credeam ca inseamna a trai.Sa ma iubesc mai mult

-Reusesti sa te iubesti mai mult?

-Sunt la faza in care imi fac curte. :))))Astept sa ma indragostesc de mine

-Si cu personajele din jurul tau ce faci? daca se intampla sa te iubesti cu adevarat

-Le iubesc.Ca pe mine.Doi ani…nici nu stiu cand au trecut

-Cei doi ani de care vorbesti tu sunt anii care pe mine m-au dezmembrat . Dar nu pot sa zic ca am fost un maestru in management de cautare a sinelui meu. M-am pierdut, m-am gasit da’ un pic nu mai e ala de care tu te-ai indragostit. Inca te mai iubesc ….
Noapte buna,Eva…

-Inca ma mai iubesti? …Misiunea ta e alta acum, dragul meu …Noapte buna.Te imbratisez.Ca acum doi ani…

-Eva, ca acum 🙂

Închid telefonul. Nostalgie. Doi ani. Când au trecut ? Cât mai sunt eu si cât nu mai sunt?
În umbra nopții fantomele trecutului mă bântuie. În bibliotecă găsesc cartea lui.  O răsfoiesc.

                 Pentru Pianista MEA, cu toată dragostea si speranța unui început!

Început . Da, așa a început. Prima zi din restul vieții unei umbre. Când Luca nu era decât un străin. Când nu știam că o misiune de iubire mă va purta în viața lui.

IMG_20130123_142819

Întâlnire cu Eva. Prețul fiecăruia

Sunt obișnuită să caut oamenilor justificări pentru comportamentele lor. Cândva , un om la care țin foarte mult , îmi spunea că nu am instinct și reflex de apărare, nu știu și nu sunt în stare să mă apăr. De aceea nu am un preț. Toți ceilalți care au un preț concret o fac din instinctul de autoconservare: e o lume sălbatică, trebuie să supraviețuiești. Indiferent pe inima cui calci, indiferent pe cine trădezi sau dacă TE trădezi.

Din fericire, am bine ascunsă o lume a mea. Ferită de pericole. Utopică .

Astăzi, eu si Eva ne-am întâlnit la o cafea. Mi-a adus jurnalul ei. M-a rugat să îl citesc în prezența ei . În timp ce ea privește în gol si fumează.
La 24 de ani Eva a învățat o lecție importantă:valoarea de tranzacționare.
Astăzi își privește viața invers și înțelege. Prin filtrul minții de acum,imaginile au alt înțeles.

Trăim într-o societate bolnavă.
E un cliseu, dar un adevăr de care nimeni nu se mai ferește. Majoritatea oamenilor au inscripționat pe frunte un cod de bare : prețul lor. Un preț bine stabilit,negociat de-a lungul timpului , un preț rezistent la cursul valutar al moralității.

Bursa valorilor umane a intrat într-o criză profundă: 99% dintre oameni au un preț și nu se feresc să și-l afișeze ostentativ(preț de rack-în termeni hotelieri); 0.09% au un preț dar încă nu și-au aflat valoarea de tranzacționare și 0.01% dintre oameni încă mai cred în valorile autentice. Aceștia din urmă refuză să își vândă la bursă puritatea sufletească. Un procent infim.

Totul e de vânzare : jobul, inteligența,familia,prietenia, iubirea.Uneori, diferența dintre un job bine plătit care îți asigură un salt în carieră,stabilitatea financiară și statutul de somer stă într-un compromis cu valoare de tranzacționare : un favor sexual, sacrificarea unui vis, sacrificarea vieții personale, transformarea într-un robot.

Ești pus în fața unei alegeri imposibile: liniște materială sau liniștea constiinței? Alimentarea ambițiilor sau coloana vertebrală?

99% aleg prima variantă. Doar 0.01% scriu o hârtie numită demisie și se condamnă instabilității financiare. Acei oameni au conștiința curată și nu se tradează pe ei înșiși.Acei oameni au curaj să se privească în oglindă fără să le fie rușine de propria reflexie.

Procentul lor prea mic face din ei o paria a societății.

E o contradicție a lumii noastre : oamenii corecți  rămân în spatele cortinei, pe când cei ce știu să  ignore vocea conștiinței (și își cunosc  prețul ) trec prin POS-ul compromisului și validează acel cod de bare.

O alta marfă tranzacționată cu succes la bursa prețurilor personale este prietenia. Uneori, brokerii bursei fac un crosseal și vând prietenia la pachet cu iubirea. De cele mai multe ori,  relațiile din viața noastră sunt bazate pe interese. Trăim în lumea în care intensitatea iubirii este direct proporțională cu marimea contului din bancă.Sau cu mașina pe care o poți oferi.Sau alt favor.

Dar mai ales prietenia. Prietenia  are, în majoritatea cazurilor, un preț concret. Aici situația e mult mai dificilă. Apar sentimentele care manipulează  și e din ce în ce mai greu să diferențiezi interesul de prietenie sinceră.Cum să o faci?

Numai că uneori în viață apar situațiile limită. Situații când ești la pământ și ți-e foarte greu să te ridici singur. Când pierzi tot. Atunci e momentul perfect pentru evaluare : cine este un broker de bursă care transforma prietenia ta într-un obiect de tranzacționare cu valoare concretă și cine este PRIETEN?

Brokerii pleacă primii.Pentru ei nu mai ești o valoare de piață. Și dacă nu pleacă au grijă să nu piardă nimic din jocul la bursă, forțând, indiferent de consecință, mâna jucătorului. E acel moment când prețul prieteniei este limpede: atât sau nimic?

Mă opresc din citit. Eva nu mai respiră. Își aprinde o țigară. Din nou. O privesc și nu îndrăznesc să spun nimic. Două lacrimi pornesc pe obrajii ei de marmură.Amintirile dor.Adevărul mă doare. Eu nu am curaj singură să îmi înfrunt trecutul. Amintirile mă sperie.
Zâmbesc trist. Mă uit la ea și de fapt mă văd pe mine. Nu îi cer să nu mai plângă. Nu îi cer nimic. Nu mai citi! îmi zice. De ce? o întreb. Vreau să am curaj să îți vorbesc eu , așa îmi pot înfrunta gândurile! Stinge țigara în scrumieră. Cu privirea în gol(evită să mă privească în ochi) pornește asumarea verbală a ceea ce o durea atât de mult….

Cu tristețe recunosc că sunt o marfă tranzacționată la bursă. Am descoperit asta în ultimele 7 zile. Mi-am pierdut jobul și începutul unei cariere pentru că am refuzat un compromis rusinos . Sexual. Da…Mai ții minte seara când te-am sunat plângând? Și am refuzat să îți spun de ce. Mi-era rușine!
Diferența dintre stabilitate și instabilitatea în  care ma aflu acum este dată de 10 minute de plăcere pe care am refuzat vehement să le ofer.
Lacrimile refuză să se oprească. Se enervează pentru că e slabă și plânge . Nu se suportă când plânge,știu. Dar nu se poate opri. Și Luca? o întreb.
Luca…. am descoperit că și prietenia mea nu este decât o valoare materială mult , mult prea concretă.

Am descoperit ce mizerii se pot ascunde în spatele unor contracte, în anumite instituții. Am descoperit ce înseamnă să fii la pământ și cei în care ai încredere să îți întoarcă spatele.
Luca mi-a întors spatele. Am descoperit cum eșecul aduce după sine desconsiderare. Am descoperit lucruri pe care le știam deja.Luca mă folosea. Știam .Nu aveam curaj să cred.Lucidă,priveam cum mă transformam in sclava lui. Confirmări dureroase. Adevarul doare. De aceea mulți dintre noi se feresc de el. Dar ce sens are să ne mințim frumos ?

Uită-te la mine : ce am sacrificat ?Tot.
Se oprește și își aprinde țigara. Citește….îmi spune. Afară ninge.

E bine, din când în când , să privești lucrurile la rece și să evaluezi . Nu aștepta , Eva,momentul când criză după criză îți zguduie viața pentru a realiza că oamenii în care crezi nu au nimic în comun cu tine.

Ninge și Eva fumează. Își ucide fiecare gând în fumul de țigară. Eu citesc și o privesc. Sunt eu. Eva în oglindă. La o cafea.

Mai bogată

Vă mulțumesc!

Mi-am petrecut jumătate de noapte la telefon, apoi încercând să răspund sms-urilor. Facebook-ul și mailul mi-au fost invadate de mesaje. Vă mulțumesc pentru urări! Toate gândurile voastre bune s-au contorizat și iată-mă mai bogată ! Bogată cu prietenia  și iubirea voastră sinceră!

Sunt o femeie norocoasă.Și o femeie iubită! Am descoperit câtă iubire e în jurul meu și câtă iubire primesc! Am lângă mine oameni frumoși, oameni extraordinari, oameni care m-au ajutat de fiecare dată când am căzut. Chiar și oamenii care mi-au făcut rău au atras dupa ei în viața mea prieteni extraordinari. Și nu , nu sunt vorbe mari!

Alături de oamenii grozavi din viața mea sunt și cei care nu văd în mine mai mult decât o cifră sau un interes. De aceea, la 25 de ani, mi-am promis că nu voi mai lăsa în viața mea oameni mânați de interese,nu voi mai alimenta nedreptăți și mă voi concentra pe scopurile mele și pe a dărui iubire oamenilor ce mă iubesc . Pentru că la 24 de ani am trait viața altcuiva , ca o umbră, și am uitat cu desăvârșire de a mea.

Ce îmi doresc? Liniște. Să muncesc, să fiu sănătoasă,să fiu recunoscătoare, să creez, să scriu, să călătoresc, să ating nori, să conduc cu muzica la maxim cântând, să râd cu poftă , să visez, să citesc, să învăț , să experimentez și să iubesc!!!!

Vă mulțumesc!

Eva

Iată-mă! În fața fișierului  word blanc. Puncte de suspensie. Aș putea începe natural.Dar lipsește ceva. Prea plinul meu nu găsește supapă.

E ora 17. Ies pe balcon. Îmi aprind o țigară. Ninge. E frig. Privesc albul,de la etajul 6 zapada pare mai albă.

Mă gândesc la personajele jurnalului. Cum arată,cum se mișcă, cum vorbesc, cum se numesc ele. Doar ea nu are nume. Ea, femeia care trăiește tot.

Îmi iau telefonul. Sting țigara și îmi aprind alta. De câte ori am spus că mă voi lăsa de fumat …mă amăgesc. Nu pot renunța, nu acum când scriu.

Whatsapp.E el. Dreamer.
”Spune mi un nume de femeie potrivit unei pianiste, personaj de carte..
 sunt blocata…”

E prea frig.Mă întorc la birou, în fața documentului meu word blanc.  I-am lasat lui mesaj. El e undeva între cer și pământ. Și,undeva, în mintea mea, știu că el are răspunsul. Chopin. Aceleași nocturne…

Telefonul îmi întrerupe visarea.

”Eva
 Numele primordial al feminitatii!

”asta e!!!!
esti genial
numele perfect
exprima esenta”

Știam că el are răspunsul. Eva …..Pianista de fapt e Eva.

Lora:  asa cum eva a generat pacatul originar asa si eva mea deschide o cutie a pandorei

Dreamer: ai grija sa pastrezi un echilibru
 la eva ta ma refer…
ii lipseste ceva…revizuieste tot!

Hmmmm,ce îi lipstește Evei ?

Lora: Eva e o femeie speciala
deschide cutia pandorei fara sa vrea
fara sa stie misiunea ei este de a schimba viata barbatului pe care il iubeste
 el e pierdut
afemeiat
insetat de putere
ea e centrul  il schimba
e si rea dar fundamental e buna
el crede despre eva ca e femeia nascuta sa il faca sa plateasca pt tot ce a facut rau

Dreamer : zici ca e vb d mine :))))

Lora: ei na :)))))

Dreamer: nu eva
ci barbatul :)))
ala sunt eu
in fine….

Lora: dreamer,nu te cred

Dreamer: iti spun sigur.. evei ii lipseste ceva

Lora: spune-mi ce

Dreamer: nu ma crezi?!
nu aberez…
in fine

Lora: 🙂

Dreamer: evei ii lipseste un motor
ii lipseste fix ceea ce nu are el
dar ii trebuie ei

Lora: pt a-l echilibra

Dreamer: ceea ce o  face pe ea sa fie superioara lui
sa il faca pe el sa fie „inferior”

Lora: hmmmm
pai sa vedem
el nu are suflet

Dreamer:asa..

Lora:ea are
el nu are constiinta
ea are

Dreamer:oricum faci un abuz de limbaj fantastic
dar continua

Lora: stiu! el calca pe cadavre
ea ii atrage atentia
il domina
ea vede clar
el e orbit de putere
dar si ea, ca si el,minte

Dreamer:e diluat totul
pune punctul pe i

Lora:ma gandesc
e atat de complexa

Dreamer:Lora
pana mea… te invat degeaba

Lora: :))
nu
tu, trebuie sa o spui
the bad guy

Dreamer:transforma aceasta eva intr o pasionata de prananadi si yoga .. o femeie care intelege cosmologia spirituala
care isi asuma rolul karmic de a indrepta mizeriile materiale ale unui egoist emotional
ea nu are o motivatie suficienta… daca pui doar iubirea 😉

Lora:asa e
dar daca si ea minte

Dreamer:ea nu minte
asta nu diminueaza rolul ei
ea e pura in felul ei
ea tre sa minta cu lucruri mici
care sa l ajute pe el

Lora:asta e eva noastra
intra in viata lui

Dreamer: ea trebuie sa fie.. pura
mental
ea tre sa fie o femeie elevata.. care mediteaza.. si care isi da seama ca rolul ei de „indreptar” e prea mic fata de datoria karmica de al ajuta sa se schimbe

Lora: 🙂
acum te cred

Dreamer:eu intotdeauna vb din experienta
experienta mea
mai important e daca reusesti sa scrii adevarul pana la capat 😉

Lora:il voi scrie
eva
si a facut datoria

Dreamer:povestea mea te poate schimba 😉

Lora:dar tb sa ma lasi sa te observ

Dreamer:sa ma observi?!

Lora: da

apoi eva
va sti cum tb sa intre in scena pt a fi pura
si finalul….

Dreamer:ahhh
lora… glumesti!

Lora:nu,acum lucrez
;)))

Dreamer:poti sa stai cu mine zi de zi … ani de zile si tot nu o sa ma poti observa

Lora:ma subestimezi
 🙂
e pasiunea mea
observatul

Dreamer:pasiunea e ceva.. si capacitatea e altceva 😉

Lora:vreau sa inteleg
ai zis ca povestea ta ma poate schimba

Dreamer:da
e socant…de adevarata

Lora😮 iau ca pe o calatorie
la final

Dreamer:atata timp cat o iei corect…

Lora:obiectiv

Dreamer:la mine lucrurile se petrec altfel… e miracol zilnic

ce vreau d dimineata .. materializez seara
cel tarziu
eu doar VREAU!!!!

Lora: si primesti

Dreamer:dar mi a luat 29 de ani sa inteleg asta

Lora:cate ai pierdut
 ceva imi.zice
 ca ai pierdut
ceva fff important
si a fost o lectie dura

Dreamer: 🙂
asa e
dar importanta
m a ajutat sa fac regresii in timp… sa mi vizualizez 5 vieti din trecut
sa vreau sa schimb
si mai ales… sa pot!:)
sa pot sa fac ce vreau, cum vreau si mai ales .. cand vreau!

Lora:vreau sa vad prin ochii tai

Dreamer:ai ocazia..

Lora:eva nu rateaza ocaziile. si eva stie ca nimic nu e intamplator

Dreamer:ochii mei nu mai pot reda totul.. doar memoria  si sufletul
slava Evei atunci!:)

Eva. Ea se va numi Eva.

P.s. Am respectat ”scriptul” original.

Ceață

E ceata. O ceata densa. Mergem prin ceata, nu vedem nimic in fata , in stanga sau in dreapta. Ma simt ca intr-un vis. Am obosit. Nimic din drumul pe care il stiam nu mai e. Parca cerul a coborat pe pamant in perdele laptoase de ceata.

El. E sus in cer. Printre nori.

Zeci de curse anulate pe aeroport.

E ora 23. Suna telefonul. ”Am aterizat. La limita. A fost ceata atat cat a trebuit !”
Esti bine?” il intreb. ”Da, sunt bine! Noapte buna!”

Mi-a promis ca ma va suna de fiecare data cand va ateriza….