Tăcere

Acum aproape un an scriam asta pe pagina mea de facebook.Acum simt că aceste cuvinte sunt mai pline de sens ca oricând.

“Pitagorismul, urmărind dezrobirea sufletului din carcera trupului, prin viață cumpătată în slujba binelui și dreptății, a recunoscut că mijlocul de a ne ridica peste micimile vieții este cunoașterea adevărată a lumii. Fiindcă pitagoreicii prețuiau muzica și armonia ei, ca mijloace de înălțare sufletească, au efectuat cele dintâi cercetări științifice asupra muzicii.

 

La intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă. Dicipolul tăcea și asculta ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cei ce aveau voie să vorbească, să întrebe și să-și spună părerile, după ce învățaseră lucrurile cele mai grele – tăcerea și ascultarea – se numeau matematici (mathematikoi), căci vechii greci înțelegeau prin matematici geometria, muzica și celelalte discipline superioare. Apoi, cei care treceau mai departe la cercetarea Universului și a principiilor naturii se numeau fizicieni (physikoi ).

 

Contrar aparențelor, nu este vorba de un ritual inițiatic. Pitagoricii supuneau pe neofiți la o tăcere care însemna o acțiune preparatorie în vederea însușirii științelor. Tăcând și ascultând, discipolii „începeau să devină erudiți” în ceea ce „se numea ekhemythia „, adică „păstrarea cuvântului”. (N. Nasta, Note la Pytagoras)

De-a lungul timpului am tăcut inexplicabil în anumite momente. De fiecare dată tăcerea mea a fost o tăcere voluntară, studiată și cu un scop précis.Niciodată nu am tăcut din ignoranță sau din lipsă de replică. Doar că în unele momente tăcerea e cel mai valoros cadou pe care ți-l poți oferi: ai ocazia să te retragi în umbră, să studiezi, să asculți, să înțelegi . E un nou unghi de privire asupra lucrurilor importante, un unghi demn de luat în seamă pentru a înțelege situațiile în ansamblul lor .

Geometric vorbind, fiecare QED este însoțit la un moment dat de exercițiul  tăcerii. Putem gândi mai bine atunci când suntem tăcuți. Iată de astăzi sunt un akustikoi : parcursul meu de tăcere și ascultare a început .

Să lăsăm faptele să vorbească.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s