Ultimul curier ilegal

„Niciodată, dar absolut niciodată să nu te aştepţi de la serviciile de informaţii la recunoștință, înţelegere şi, de ce nu, milă. Acestea, la fel ca titanii din mitologia greacă, îşi vor devora în primul rând şi cu precădere proprii copii, adică fostele cadre şi colaboratori„, Cornel Nemetzi, fost şef al  serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997.

De vreo două săptămâni am renunțat (din nou) la televizor și implicit la informarea prin clasicele canale media. Acum informația vine pe alte surse,quality,și salvez zilnic milioane de neuroni de la pieire,pentru că brusc mediul înconjurător s-a curățat. De aceea acum aloc mai mult timp pasiunii mele principale,cititul. Mi-a căzut în mână,cu totul întâmplător,cartea lui Cornel Nemetzi,fost șef în cadrul unui serviciu de spionaj. Apărută la Editura Marist din Baia Mare,cartea denumită „Ultimul Curier Ilegal. Memoriile unui spion român” desecretizează  perioada petrecută de către Cornel Nemetzi în cadrul SIE, adică între 1971 şi 1997.

 „Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Lucrarea ar putea fi considerată ca un adevărat manual de spionaj clasic, întrucât ea prezintă destul de detaliat „ABC-ul” muncii de spionaj, adică modul de recrutare, pregătire, verificare şi testarea agenţilor, căile de trimitere în misiune externă, mijloace de legătură cu reţeaua informativă, explicarea unor noţiuni specifice muncii specifice”.

Departe de orice urmă de ficțiune,Cornel Nemetzi dezgolește generos un organism atât de controversat precum SIE,fără a romanța sau îndulci întâmplările aparent șocante pentru cititorii de rând. „I-am prezentat pe foştii mei şefi şi colegi aşa cum i-am cunoscut şi perceput eu în mod nemijlocit, iar pe cei cu care nu am avut contact, aşa cum mi-au fost prezentaţi de către persoanele apropiate”. De ce cartea poartă numele de „Ultimul curier ilegal”? Pentru că acesta a fost ultimul specialist pregătit, instruit şi folosit cu succes în munca de legătură cu cadrele şi sursele speciale, fiind totodată ultimul ofiţer din aparatul de informaţii externe care a susţinut biografii ale unor cluburi străine, a efectuat deplasări externe şi misiuni de spionaj, folosind paşapoarte străine contrafăcute. Memoriile lui Cornel Nemetzi sunt crude şi la obiect. El nu iartă pe nimeni, fie că era vorba de foştii lui şefi din vârful spionajului românesc, sau de colegi ori subalterni. Multe dintre personajele ante şi post decembriste sunt prezentate în adevărata lor lumină, mult diferită de cea pe care unii sau alţii au încercat să le-o creioneze.” În toată cariera mea am ţinut cont de ce spunea Clausewitz: onoarea nu se pierde decât o singură dată”, ne avertizează în prefaţă Cornel Nemetzi.

Pentru cei ce vor să înțeleagă mai mult despre o lume care rulează în backgroundul societății noastre, cartea se poate găsi aici.

Coperta_carte_interior

Reclame

Iubire vs Marketing

Poate voi parea total rautacios, lipsit de sentimente, misogin, etc. cu urmatorul comentariu:
In Romania se sarbatoresc, pe parcursul anului, 40 de sfinti, cel putin in calendarul ortodox.
La cei 40 mai adaugam 2 mari sarbatori, de asemenea crestine, pastele si craciunul.
Iesind din cartea sfanta, intampinam sarbatorile „imprumutate” de pretutindeni printre care, mai nou, avem hallowen (nici nu sunt sigur ca se scrie asa). Sarbatorile imprumutate, asa cum le descriu eu, sunt: 14 februarie, 1 martie, 8 martie, etc. Pentru ca inca nu sarbatorim ziua recunostintei si ziua independentei, as propune introducerea unui proiect de lege in care sa se specifice obligativitatea serbarii acestor evenimente.
Acum, lasand limbajul arogant deoparte, ma intreb cati oameni, muritori de rand, inteleg scopul strict comercial al acestor evenimente… Comercial, da, nu aberez. Sfintele sarbatori ne obliga sa aprindem lumanari cumparate „numai” din biserica in care se aprind ( comert indiscutabil), 14 februarie, asa cum lesne se intelege, ne „sugereaza” inimioare si flori (comert indiscutabil), 1si 8 martie reprezinta simbolurile snobismului (daca in trecut erau impletite 2 ate de culori alb si rosu, astazi impletim 2 lanturi din aur galben si aur alb ori platina), de iepuras (dintr-o data s-a transformat intr-o sarbatoare non-religioasa) cumparam diamante in forma de ou si, pentru ca totul sa fie marketing incontestabil, de craciun (pardon mos cragiun/gerila/laponila) impletim conturi, carduri, lanturi, bratari… in locul traditionalilor colacei copti in cuptoarele de lut…
Se pare ca da, avem nevoie de 24 de ore din cand in cand sa ne amintim cat de snobi putem fi.

Asta scria dimineață,pe facebook,un prieten ca răspuns la o postare de-a mea. Cu riscul de a fi înjurată(la propriu&figurat) de amatorii de sms-uri dulci(furate de pe net , de pe paginile cu citate profunde), pufoșenii,inimioare &co mi-am permis pe umila-mi pagină de facebook să transmit că de fapt 14 Februarie este o strategie de marketing inventată de americani, importată și de români odată cu modernizarea tehnicilor de marketing autohtone(adică de când am intrat și noi in rândul lumii ).

În sales și marketing strategiile vizează slăbiciunile umane.Și ce slăbiciune mai mare decât iubirea puteai găsi? Că doar nu erau să inventeze Reading Day ! Ar fi dat companiile faliment .

Au inventat Ziua Îndrăgostiților, au popularizat-o printre doamne si domni, doamnele au oftat adânc și companiile au început să scoată bani din diverse produse (aparent puerile) dar de mare impact sentimental. Pentru că se face apel la sentimente și de fapt , la un alt nivel, devine un instrument de …manipulare sentimentală.

Nu am înțeles niciodată nevoia oamenilor de a avea o zi anume pentru ceva. O zi pentru iubire -se iubesc atunci, se ignoră tot anul; o zi a femeii și lista e atât de mare încât nu o pot reproduce.

Așa cum spunea și amicul meu mai sus , suntem al naibii de snobi și iată cum marketingul funcționează speculând slăbiciunile nostre. Da, vă zic din experiență, pentru că și eu ca om de sales de multe ori  am manipulat  și speculat slăbiciunile clienților.
Ceea ce spun se poate dovedi ușor: google și descoperiți mii de oferte pentru 14 februarie. Oferte numai pentru această zi.
Mă întreb oare iubirea asta la ofertă de 14 februarie, va mai fi valabilă și mâine 15 februarie, o zi complet banală de vineri?
Mă tem că nu. Mâine comercianții își vor număra fericiți banii,facturile de telefon vor fi mai umflate și buzunarele mai goale. Iar in suflet…nu garantez că declarațiile la modă azi din snobism vor mai fi valabile și mâine. Marketingul nu se mai ocupă și de acest aspect.

Știu doar că adevarații îndrăgostiți nu au nevoie de o zi anume să își spună ”te iubesc”. Își spun zilnic și cel important o demonstrează nu prin cadouri ci prin fapte!Iubirea adevărată nu e o strategie de …marketing!

Așadar îndrăgostiților de mâine care sărbătoresc 365 de zile le dedic o piesă care să îi facă să cânte nebuni de iubire!

Invitație

Dragii mei,
Am onoarea de a va invita la un spectacol deosebit.

Luni 18 februarie ora 20 LA Teatrul  Bulandra Sala Toma Caragiu (Gradina Icoanei) va avea loc spectacolul “Dublu/Joc”, coregrafia, regia Andreea Tanasescu.

Spectacolul este un produs al Asociatiei “A&A Associated Artist” in parteneriat cu teatrul Bulandra,  Bucuresti.

Spectacolul este realizat cu sprijinul Administratiei Fondului National Cultural (A.F.C.N.) si
al Centrului National al Dansului (C.N.D.B),Bucuresti.

Discursul coregrafic ne introduce in zonele de umbra care „populeaza” mintea omului. Coregrafa isi propune sa interogheze relatiile umane ce pun in centrul lor :tranzactia.

„Singura  frontiera care ii desparte pe oameni de oameni este aceea dintre
vanzator si cumparator.(…)(Koltes)

Actiunea se desfasoara intr-­un loc  nedeterminat la o ora nedefinita a noptii.
Doua personaje care intruchipeaza un „Dealer” si un „Client”-­se intalnesc in obscuritate.

Sunt doua fete ale aceleasi medalii, pentru care timpul s-a oprit,spatiul s-a comprimat. Se negociaza dorintele;amintirile capata pret.

„Nu am nimic de cumparat! Nu pot plati vantul,obscuritatea sau jocul nostru!”

Ritmul si tensiunea lucrarii sunt amplificate de proiectiile media ale artistului visual Vali Chincisan si de „proiectiile” sonore ale compozitorului Catalin Cretu.

„Dublu/Joc” este un spectacol in culori vii care abunda de momente de virtuozitate
coregrafica.

Titlu: „Dublu/Joc” dupa o idee si un text de Bernard-Marie Koltes
Durata: 1h15

Coregrafia/Regia: Andreea Tanasescu
Dramaturgie: Gina Serbanescu
Multimedia: Vali Chincisan
Montaj sunet: Catalin Cretu

Interpreti: Silva Helena Schmidt, Ovidiu Usvat, Rares Lucaci,
Raluca Ciocoiu, Miki Iwafuchi, Tamara Grimmer, Virgil Ciocoiu, Razvan
Rotaru, Lucas Campbell, Shohei Horiuchi.

(Multumiri Dlui Alexandru Darie,Dlui Alin Gheorghiu,Dlui Mihai Mihalcea,Dnei Gabriela Baciu).
Untitled

Telenovela ”Dorobanților 191”

„Pierdut obiectivitate. O declar nulă”.Cam așa ar putea suna un anunț dat în Monitorul Oficial de către a patra putere în stat : presa. Și cum TVR înseamnă televiziunea publică a României, anunțul s-ar referi direct la ceea ce se întâmplă în televiziunea publică.Pierdut obiectivitate, în condiții obscure , așadar TVR lovit în plin de nulitate.

În ultima perioadă am monitorizat activ desfășurarea de forțe din TVR. Un razboi hilar , total inegal, ca o figură geometrică desenată și analizată matematic de către un elev corigent .În cazul televiziunii publice, de o comisie întreagă de corigenți.

Lipsa de coerență a ceea ce înseamnă proces de restructurare este o constantă sursă de uimire. Lipsa informațiilor corecte este o dominantă.La fel și lipsa de profesionalism. Mulți îi spun epurare. Eu sunt generoasă. Îi spun imbecilism dus la extrem.

Presa s-a împărțit în două mari categorii : cei care tac și acceptă compromisurile  pentru a se situa într-o zonă de aparentă siguranță  și cei care aruncă cu noroi la comandă , fabricând știri /acuze/rechizitorii pentru a caștiga (murdar) câțiva lei. Există o complicitate tacită între cele două categorii : primii îi alimentează pe cei din categoria a doua prin tăcere.

Goana după senzațional, articole scrise la comandă, afilieri politice, prietenii, subiectivism.Cam așa aș caracteriza (cu decență) presa din România. Demersul jurnalistic s-a convertit într-o expunere de păreri proprii, nu o relatare corectă , echidistantă a faptelor. Asistăm zilnic la o paradă   a reflecțiilor “de geniu” a unor ziariști , care folosesc spațiul public pentru a-și plăti polițele mai vechi, pentru a întreține diverse prietenii politice, pentru a face jocurile terțelor persoane care manevrează din umbră condeiul ziaristului. Și noi, cei ce citim/privim, asistăm la acest spectacol trist și avem misiunea ingrată de a cerne grâul de neghină, minciuna de adevăr, realitatea de ficțiune. Cum pot eu să mă declar corect informată când tot ce citesc este reprezentat  doar de opinii subiective, analize filtrate prin percepția proprie a unor oameni ce pretind că sunt jurnaliști?

Într-un astfel de climat viciat , rolul televiziunii publice ar fi fost acela de neutralizator natural, un exemplu de echilibru și echidistanță.La mijloc ar fi trebuit să se afle puținii jurnaliști care fac opoziție prin demnitatea pe care nu o tradează , indiferent de costuri. Din pacate sunt prea puțini. Sunt reduși la tăcere . Într-un mod violent si murdar.Sunt epurați politic. Și astfel, TVR ajunge o instituție comatoasă de care fug toți politicienii ca de dracu, locul unde își găsesc refugiul specialiștii fără expertiză, nerecunoscuți de nimeni,chemați de umplutură pentru a umple spațiul de emisie(în puținele momente când nu avem parte de conserve -reluări);locul analiștilor de mâna a paișpea.Locul de joacă a unor oameni ce au avut o copilărie tristă și lipsită de jucării.
TVR  nu este un jurnal intim unde să poti scrie tu, așa-zis jurnalist, ce ai visat  noaptea trecută despre unii , despre alții; nici nu este literatură să îți evidențiezi eu-ul liric în lungi expuneri despre cum crezi tu că e de fapt o situație sau o persoană. Nu este nici dramaturgie să creezi scene ,experimente manageriale bazate pe principii economice misterioase, să inventezi personaje, situații , legături sau intenții.Este locul unde,lună de lună, banii mei și ai noștri se varsă pentru a alimenta telenovelele pasionale din interiorul televiziunii, pentru a alimenta conservele-reluări și pentru a plăti regește niște no-name-uri venite de pe stradă cu pretenții de vedete.

TVR ar trebui să fie obiectivitate. Ar trebui. Nu este.  Situațiile de mai sus sunt alimentate din plin , pentru că așa TVR poate rămâne în continuare terenul de joacă al unora, spațiul de răfuieli al altora,dormitorul câtorva  și sursa noastră continuă de prostire.

Mă întreb dacă vreodata televiziunea publică își va reveni. Niciodată,cred. Așa cum Victor Ponta a spus: TVR este locul tuturor posibilităților. Și la câte telenovele se întâmplă în Calea Dorobanților nr. 191 , garantat dacă le-ar filma, TVR ar deveni un fel de Acasă TV.

Livetext de la înmormântare

31 .12.2012-01.01.2013

Pentru câteva ore românii au fost  atinși de entuziasmul noului an. Pentru câteva ore au avut senzația ca s-au născut din nou. Au fost loviți brusc de o amnezie sufletească . Beție.

02.01.2013-03.01.2013

Usor, timpul a trecut și românii s-au trezit. Și-au dat seama că noul an nu e decât o trecere dintr-o zi în alta. Noul an nu îți sterge memoria, problemele, durerile și nici nu iți face cadou rezolvări.Nu. Le porți cu tine, dincolo de acel T0 care marchează simbolic trecerea dintr-un an în altul. Focurile de artificii nu exorcizează demonii . Noul an nu te absolvă de responsabilitatea propriilor alegeri si de responsabilitatea libertății proprii.

Ce trist, nu ? Pentru o noapte totul a fost simplu, era de ajuns să fii beat si parcă toate mergeau ca unse. Fără ca tu să faci ceva. Magic, domle, aproape de domeniul lui Gog(remember Gog, nu?)!

E 4 ianuarie. Deja entuziasmul se pierde. Oamenii se întorc la aceleși obiceiuri. Își uită promisiunile din noaptea magică asezonată cu alcool din belsug,uită sa fie mai buni,au bifat si aceste sărbători.

Ce sens are să continue când tot ce au făcut nu a fost decât dintr-o fiță socială? Până și bunătatea e mișto și trendy de sărbători. Asta justifică oarecum comportamentul egoist de peste an. De sărbători curăță cu alcool și ”mângâie” cu grăsimi naturale fiecare rană pe care au provocat-o de-a lungul celor 366 de zile (na, a fost an bisect!).

Ieri, noul an  le-a făcut românilor, amatori de senzațional, un ”cadou” trist: Sergiu Nicolaescu s-a dus.

Brusc, bursa bârfelor senzaționale despre maestru a început să tranzacționeze zvonuri. Brusc,ne-am amintit de el. Brusc, televiziunile au un Brechin Niuz de senzație. Brusc, Gigi Becali este expertul pe incinerări, consultantul pe probleme de religie în cazul înmormântărilor.

Eu cred ca maestrului îi este jenă de circul pe care unele televiziuni îl fac pe seama numelui său.

Urmează, în ziua înmormântării, pe site-urile publicațiilor online, un livetext ”exclusiv și senzațional” de la o înmormântare. Un livetext în care vom afla cele mai mici detalii și cele mai spumoase bârfe.

Atât de triști suntem încât ne hrănim cu resturi din viețile de geniu ale altora?

Aș vrea să cred că nu. Rămâne să și demonstrăm. Face parte din promisiunea aceea de sărbători: ”Să fim mai buni în anul ce urmează! Și ….senzaționali!”

Black and White: American Roulette

With a considerable change of time zone, there it began D-Day in the USA.
After an election campaign, which had reduced the distance between the two candidates, Obama and Romney, the Election Day had come, election that will change or not the fate of a country and of the entire world. Because, either we like to admit it or not, the United States chooses every four years the leader of the world.

All the more, the electors have a huge responsibility. The destiny of a geopolitical relationship globally extended is in their power to decide. I’ve no idea if the Americans electors realize this responsibility they have. I don’t know if the selfish nature that’s specific for the American society is also reflected in their political choices, choices that have the mission to change (or not) the world future every four years.

America is a model of an (almost) ideal democracy. It is everything that we, states of the old communist confederacy, haven’t got in the shadow/darkness years. Maybe this is the reason why, more than any other state of the world, we are looking at the ‘All Possibilities Land’ with different eyes, a land that is hard to reach for an ordinary Romanian. But there are a lot of Romanians that arrived and lived in the US. Some of them came back, some of them didn’t. For those who remained here, the wish to understand the American electoral system it’s above any superficiality barrier of journalism. Often, Romanian media analysts are talking about an electoral system of o country they never had the chance to ‘test’.

That’s why today, in the most rousing political day of the American states, we asked Brian Wilkes, American journalist, to help us decode the electoral system, 2012 elections and the fight that decides the world leader every four years.

Brian Wilkes is a former news anchor, news director, and newspaper editor in the US. He has been covering presidential elections since 1972.

Attempting explain the US Presidential election system for a largely foreign audience …

In 1789, the United States was a reluctant alliance of former British colonies. Since the federal system might not work, each state continued doing business as if it was an independent country. The smaller states – Delaware, New Hampshire – didn’t want to see the larger states dominate the new alliance, so they came up with a system to slow down the process.

State legislatures held most of the power. Until the 20th century, US Senators were elected, not by the people, but by the legislatures. The House of Representatives was and is elected by popular vote.


American voters today may think they are voting for the president, but they are really voting for a group of „electors” pledged to that candidate for a first ballot of the Electoral College, which meets December 17. The electors are chosen and certified by the states.

In some states, whichever candidate wins the popular vote is assigned ALL that state’s electors. In other states, it breaks down according to results in each Congressional district.
On top of that, there is a patchwork of varying rules for voter registration and eligibility, since each of the 50 states sets its own rules.

In my own case, I recently moved from Kentucky, a strongly Republican state, to Illinois, a more Democratic state and President Obama’s home. Because I do not have enough of the right documentation yet to prove my residence in Illinois, I cannot vote here. Technically, I can no longer vote in Kentucky, either. One votes as a citizen of a state, not as a citizen of the United States; we actually don’t have national elections, we have 50 state-managed presidential elections occurring on the same day.

Confused yet? Now I’ll explain why it actually doesn’t matter that I’m not voting.
In Kentucky, Mitt Romney is expected to win by 20 points. My vote there won’t change the outcome. In Illinois, Barack Obama is expected to win by 20 points. My vote here won’t affect that outcome. So I’m sitting back and observing.

One of the cynics of the last century said that America does not have religious freedom, we have an uneasy truce between many faiths, each of which wants to declare a religious dictatorship. One of the most militant historically has been the Mormon of LDS Church, for whom Mitt Romney has been a missionary and bishop. If he wins, he will not only be the first Mormon but the first clergyman to become president.

Mormons have been in armed conflict several times:
§ 1838 Mormon War (aka Missouri Mormon War), a conflict in 1838 between Latter Day Saints and their neighbors in northwestern Missouri
§ Illinois Mormon War, a conflict in 1844–1846 between Latter Day Saints and their neighbors in western Illinois
§ Utah War, a conflict in 1857–1858 between Latter Day Saints in Utah Territory and the United States federal government. In this period, they were also involved in massacres of Native Americans and of wagon trains of settlers crossing their territory to reach California.

What’s strange is that the religious right wing has embraced Romney, although most would also call him a heretic or cultist. Why? They are more uncomfortable with Barack Obama.
Obama is a bi-racial, US-born citizen who spent part of his childhood with a step-family in Indonesia. To hear his detractors, he is a foreign-born Muslim with a secret agenda to impose Sharia law. This election has revealed the depth of lingering American racism, religious bigotry, homophobia and xenophobia. He is racist America’s nightmare: a black man with an Ivy League education, a law degree, who can call in nuclear strikes and predator drones.
The fear-mongers have worked overtime on this election. Two weeks ago, it looked like Mitt Romney might actually win. Then Hurricane Sandy struck the East Coast, and President Obama’s response demonstrated the leadership some had feared was missing. The governor of New Jersey and the mayor of New York, both Republicans, had kind words and even endorsements. It also brought back unpleasant memories of Republican President George W. Bush’s mishandling of the response to Hurricane Katrina in 2005, and statements by candidate Romney that he would cut or eliminate funding for the very agencies responding to help storm victims.

It will be a close election. Barack Obama can blame himself for that, especially for not prosecuting the Neo-Cons responsible for deceiving us into two needless wars or the banksters responsible for the greatest financial disaster since 1929. Many who voted for him were convinced he would bring them to trial, and felt betrayed when he didn’t.

The tiny village of Dixville Notch, New Hampshire traditionally gathers just after midnight on election day to cast their ballots. Their results are usually a good indicator of the national results. This year, there were only 10 voters, the lowest turnout since 1960 – perhaps an indication of how disgusted Americans are with this campaign. Each candidate won 5 votes.
We hope this doesn’t indicate another long 2000-style battle over election results.

Alb si negru la Ruleta Americana

Cu o diferenta considerabila de fus orar, iata ca in SUA ziua zero a inceput.

Dupa o campanie electorala, care a redus distantele dintre cei doi candidati, Obama si Romney,a venit ziua alegerilor care vor schimba sau nu soarta unei tari si a lumii intregi . Pentru ca , ne place sau nu sa recunoastem, SUA alege din 4 in 4 ani liderul lumii.

Cu atat mai mult , responsabilitatea alegatorilor americani este uriasa. In puterea lor decizionala sta soarta unei  relatii geopolitice extinse la nivel mondial. Nu stiu daca electorii americani constientizeaza aceasta responsabilitate. Nu stiu daca modelul de egoism specific societatii americane se rasfrange si asupra deciziilor politice, care au misiunea de a schimba (sau nu) din 4 in 4 ani soarta lumii.

America este un model de democratie (aproape) ideala. Tot ceea ce noua, statelor din fostul bloc comunist, ne-a lispit in anii de intuneric. Poate asta ne face sa ne uitam , mai mult decat celelalte state ale lumii , cu alti ochi catre taramul „tuturor posibilitatilor”, greu accesibil pentru un roman de rand. Sunt multi romani care au ajuns si au trait in SUA. Unii s-au intors, altii au ramas acolo.

Pentru cei ramasi aici , dorinta de a intelege sistemul electoral american depaseste bariera superficialitatii jurnalistice autohtone.

De cele mai multe ori analistii media romani vorbesc despre un sistem electoral al unei tari pe care nu au avut ocazia sa o testeze. Analizeaza doar pe baze teoretice si pe opinii culese, nu formate din experienta proprie.  De aceea astazi, in cea mai vibranta zi politica din SUA , l-am rugat pe Brian Wilkes, jurnalist american, sa ne ajute sa intelegem sistemul electoral , alegerile 2012 si lupta care decide liderul lumii din 4 in 4 ani.

Brian Wilkes is a former news anchor, news director, and newspaper editor in the US. He has been covering presidential elections since 1972.

Attempting explain the US Presidential election system for a largely foreign audience …

In 1789, the United States was a reluctant alliance of former British colonies. Since the federal system might not work, each state continued doing business as if it was an independent country. The smaller states – Delaware, New Hampshire – didn’t want to see the larger states dominate the new alliance, so they came up with a system to slow down the process.

State legislatures held most of the power. Until the 20th century, US Senators were elected, not by the people, but by the legislatures. The House of Representatives was and is elected by popular vote.

American voters today may think they are voting for the president, but they are really voting for a group of „electors” pledged to that candidate for a first ballot of the Electoral College, which meets December 17. The electors are chosen and certified by the states.

In some states, whichever candidate wins the popular vote is assigned ALL that state’s electors. In other states, it breaks down according to results in each Congressional district.
On top of that, there is a patchwork of varying rules for voter registration and eligibility, since each of the 50 states sets its own rules.

In my own case, I recently moved from Kentucky, a strongly Republican state, to Illinois, a more Democratic state and President Obama’s home. Because I do not have enough of the right documentation yet to prove my residence in Illinois, I cannot vote here. Technically, I can no longer vote in Kentucky, either. One votes as a citizen of a state, not as a citizen of the United States; we actually don’t have national elections, we have 50 state-managed presidential elections occurring on the same day.

Confused yet? Now I’ll explain why it actually doesn’t matter that I’m not voting.
In Kentucky, Mitt Romney is expected to win by 20 points. My vote there won’t change the outcome. In Illinois, Barack Obama is expected to win by 20 points. My vote here won’t affect that outcome. So I’m sitting back and observing.

One of the cynics of the last century said that America does not have religious freedom, we have an uneasy truce between many faiths, each of which wants to declare a religious dictatorship. One of the most militant historically has been the Mormon of LDS Church, for whom Mitt Romney has been a missionary and bishop. If he wins, he will not only be the first Mormon but the first clergyman to become president.

Mormons have been in armed conflict several times:

§ 1838 Mormon War (aka Missouri Mormon War), a conflict in 1838 between Latter Day Saints and their neighbors in northwestern Missouri

§ Illinois Mormon War, a conflict in 1844–1846 between Latter Day Saints and their neighbors in western Illinois

§ Utah War, a conflict in 1857–1858 between Latter Day Saints in Utah Territory and the United States federal government. In this period, they were also involved in massacres of Native Americans and of wagon trains of settlers crossing their territory to reach California.

What’s strange is that the religious right wing has embraced Romney, although most would also call him a heretic or cultist. Why? They are more uncomfortable with Barack Obama.

Obama is a bi-racial, US-born citizen who spent part of his childhood with a step-family in Indonesia. To hear his detractors, he is a foreign-born Muslim with a secret agenda to impose Sharia law. This election has revealed the depth of lingering American racism, religious bigotry, homophobia and xenophobia. He is racist America’s nightmare: a black man with an Ivy League education, a law degree, who can call in nuclear strikes and predator drones.

The fear-mongers have worked overtime on this election. Two weeks ago, it looked like Mitt Romney might actually win. Then Hurricane Sandy struck the East Coast, and President Obama’s response demonstrated the leadership some had feared was missing. The governor of New Jersey and the mayor of New York, both Republicans, had kind words and even endorsements. It also brought back unpleasant memories of Republican President George W. Bush’s mishandling of the response to Hurricane Katrina in 2005, and statements by candidate Romney that he would cut or eliminate funding for the very agencies responding to help storm victims.

It will be a close election. Barack Obama can blame himself for that, especially for not prosecuting the Neo-Cons responsible for deceiving us into two needless wars or the banksters responsible for the greatest financial disaster since 1929. Many who voted for him were convinced he would bring them to trial, and felt betrayed when he didn’t.
The tiny village of Dixville Notch, New Hampshire traditionally gathers just after midnight on election day to cast their ballots. Their results are usually a good indicator of the national results. This year, there were only 10 voters, the lowest turnout since 1960 – perhaps an indication of how disgusted Americans are with this campaign. Each candidate won 5 votes.

We hope this doesn’t indicate another long 2000-style battle over election results.
Brian Wilkes, 6th November, 2012

*Aici articolul integral in limba engleza.