Puncte suspendate-n suspensie.Autoironie.

Puncte de suspensie,definiție:
-Inșiruirile incoerente de emoții machiate cu fondul de ten al rațiunii și rujate puternic cu detașarea specifică femeii căreia îi este rușine să arate că poate fi slabă.

Am un defect. Un defect care mă face nesuferită și imposibilă.Atât de nesuferită încât uneori oricât de multă răbdare ai avea, tot reușesc să te enervez crunt: accept greu că nu sunt de piatră. ”I am Stone. Lora Stone” îmi zic dimineața în oglindă,în timp ce semnez declarația-mi personală de putere cu ruj roșu și o amprentă de fard. Chiar daca pielea-mi alba și plină de alunițe e semn clar de sensibilitate,chiar dacă păru-mi de o culoare incertă (un simulacru de culori,curcubeu personalizat)e dezordonat și e expresia clară a rebeliunii ce zace în mine(statistic,oamenii cu păr creț sunt rebeli), eu îmi port masca de femeie puternică cu responsabilitate,ca pe o armură.

Mi-am atras cu această atitudine furia destinului. Până și pe domnul Destin am reușit să îl enervez.Sau pur și simplu,am proiectat prin atitudinea mea,viitorul.Așadar,viața și-a propus să mă contrazică.Să mă oblige să îmi accept slăbiciunile.Mi-a rupt agenda bine organizată și a făcut avioane de hârtie din ea.Mi-a mâzgâlit calendarul.Mi-a demonstrat că oricât de organizată,calculată,analitică și planificată aș fi eu, neprevăzutul mă poate vizita oricând.Și asta s-a întâmplat.
Și iată-mă surfer de ocazie cum îmblânzesc un tsunami similar  celui din Sumatra(2004).

Totuși,în toți anii de teatru jucat impecabil,a existat o declarație de sinceritate față de mine :” … ”. Semnele mele de punctuație preferate. Cele care mereu au purtat gândurile mele nespuse și le-au exprimat în locul meu. Semnele care au desenat în simplitatea lor curba rebeliunilor mele. Semnele care exprimă și acum mai mult decât aș putea eu vreodată. Pentru că atunci când tac,ele vorbesc în locul meu. Pentru că ele pot fi ghidul perfect în labirintul creierului meu.Pentru că ele îmi topesc masca și poate uneori sunt singurele semne de circulație pe drumul epuizant pe care îl ai de parcurs pentru a mă înțelege.

 

Reclame

Paris

”I woke up in Paris
In some hotel with you
Safe until they find us
Hoping they never do”

Iubire vs Marketing

Poate voi parea total rautacios, lipsit de sentimente, misogin, etc. cu urmatorul comentariu:
In Romania se sarbatoresc, pe parcursul anului, 40 de sfinti, cel putin in calendarul ortodox.
La cei 40 mai adaugam 2 mari sarbatori, de asemenea crestine, pastele si craciunul.
Iesind din cartea sfanta, intampinam sarbatorile „imprumutate” de pretutindeni printre care, mai nou, avem hallowen (nici nu sunt sigur ca se scrie asa). Sarbatorile imprumutate, asa cum le descriu eu, sunt: 14 februarie, 1 martie, 8 martie, etc. Pentru ca inca nu sarbatorim ziua recunostintei si ziua independentei, as propune introducerea unui proiect de lege in care sa se specifice obligativitatea serbarii acestor evenimente.
Acum, lasand limbajul arogant deoparte, ma intreb cati oameni, muritori de rand, inteleg scopul strict comercial al acestor evenimente… Comercial, da, nu aberez. Sfintele sarbatori ne obliga sa aprindem lumanari cumparate „numai” din biserica in care se aprind ( comert indiscutabil), 14 februarie, asa cum lesne se intelege, ne „sugereaza” inimioare si flori (comert indiscutabil), 1si 8 martie reprezinta simbolurile snobismului (daca in trecut erau impletite 2 ate de culori alb si rosu, astazi impletim 2 lanturi din aur galben si aur alb ori platina), de iepuras (dintr-o data s-a transformat intr-o sarbatoare non-religioasa) cumparam diamante in forma de ou si, pentru ca totul sa fie marketing incontestabil, de craciun (pardon mos cragiun/gerila/laponila) impletim conturi, carduri, lanturi, bratari… in locul traditionalilor colacei copti in cuptoarele de lut…
Se pare ca da, avem nevoie de 24 de ore din cand in cand sa ne amintim cat de snobi putem fi.

Asta scria dimineață,pe facebook,un prieten ca răspuns la o postare de-a mea. Cu riscul de a fi înjurată(la propriu&figurat) de amatorii de sms-uri dulci(furate de pe net , de pe paginile cu citate profunde), pufoșenii,inimioare &co mi-am permis pe umila-mi pagină de facebook să transmit că de fapt 14 Februarie este o strategie de marketing inventată de americani, importată și de români odată cu modernizarea tehnicilor de marketing autohtone(adică de când am intrat și noi in rândul lumii ).

În sales și marketing strategiile vizează slăbiciunile umane.Și ce slăbiciune mai mare decât iubirea puteai găsi? Că doar nu erau să inventeze Reading Day ! Ar fi dat companiile faliment .

Au inventat Ziua Îndrăgostiților, au popularizat-o printre doamne si domni, doamnele au oftat adânc și companiile au început să scoată bani din diverse produse (aparent puerile) dar de mare impact sentimental. Pentru că se face apel la sentimente și de fapt , la un alt nivel, devine un instrument de …manipulare sentimentală.

Nu am înțeles niciodată nevoia oamenilor de a avea o zi anume pentru ceva. O zi pentru iubire -se iubesc atunci, se ignoră tot anul; o zi a femeii și lista e atât de mare încât nu o pot reproduce.

Așa cum spunea și amicul meu mai sus , suntem al naibii de snobi și iată cum marketingul funcționează speculând slăbiciunile nostre. Da, vă zic din experiență, pentru că și eu ca om de sales de multe ori  am manipulat  și speculat slăbiciunile clienților.
Ceea ce spun se poate dovedi ușor: google și descoperiți mii de oferte pentru 14 februarie. Oferte numai pentru această zi.
Mă întreb oare iubirea asta la ofertă de 14 februarie, va mai fi valabilă și mâine 15 februarie, o zi complet banală de vineri?
Mă tem că nu. Mâine comercianții își vor număra fericiți banii,facturile de telefon vor fi mai umflate și buzunarele mai goale. Iar in suflet…nu garantez că declarațiile la modă azi din snobism vor mai fi valabile și mâine. Marketingul nu se mai ocupă și de acest aspect.

Știu doar că adevarații îndrăgostiți nu au nevoie de o zi anume să își spună ”te iubesc”. Își spun zilnic și cel important o demonstrează nu prin cadouri ci prin fapte!Iubirea adevărată nu e o strategie de …marketing!

Așadar îndrăgostiților de mâine care sărbătoresc 365 de zile le dedic o piesă care să îi facă să cânte nebuni de iubire!

Some other time

Descopăr în fiecare zi măștile sociale ale unor oameni. Măști ce ascund cu măiestrie profunzimea unora,superficialitatea altora, egoismul celorlalți sau hedonismul celor mai mulți.

Identificarea cu măștile sociale merge până la depersonalizare. Sclavii aparențelor,sclavii puterii,sclavii propriilor ambiții. Și din jocul ăsta interzis cel ce pierde este cel ce se anulează pe sine pentru a fi …ceea ce nu este.

Oamenii au inventat timpul pentru a-și justifica goana după aparențe. Eu îmi doresc să anulez orice coordonată temporală. Să trăiesc într-un timp al meu, creat și simțit in ritmul inimii mele. Refuz cu încăpătânare să mă anulez pe mine pentru a fi doar o proiecție.

In a matter of a moment
Lost till the end of time
It’s the evening of another day
And the end of mine

Now the starlight which has found me
Lost for a million years
Tries to linger as it fills my eyes
Till it disappears

Could it be that somebody else is
Looking into my mind

 https://www.youtube.com/watch?v=QwXnRTR7k60

Invitație

Dragii mei,
Am onoarea de a va invita la un spectacol deosebit.

Luni 18 februarie ora 20 LA Teatrul  Bulandra Sala Toma Caragiu (Gradina Icoanei) va avea loc spectacolul “Dublu/Joc”, coregrafia, regia Andreea Tanasescu.

Spectacolul este un produs al Asociatiei “A&A Associated Artist” in parteneriat cu teatrul Bulandra,  Bucuresti.

Spectacolul este realizat cu sprijinul Administratiei Fondului National Cultural (A.F.C.N.) si
al Centrului National al Dansului (C.N.D.B),Bucuresti.

Discursul coregrafic ne introduce in zonele de umbra care „populeaza” mintea omului. Coregrafa isi propune sa interogheze relatiile umane ce pun in centrul lor :tranzactia.

„Singura  frontiera care ii desparte pe oameni de oameni este aceea dintre
vanzator si cumparator.(…)(Koltes)

Actiunea se desfasoara intr-­un loc  nedeterminat la o ora nedefinita a noptii.
Doua personaje care intruchipeaza un „Dealer” si un „Client”-­se intalnesc in obscuritate.

Sunt doua fete ale aceleasi medalii, pentru care timpul s-a oprit,spatiul s-a comprimat. Se negociaza dorintele;amintirile capata pret.

„Nu am nimic de cumparat! Nu pot plati vantul,obscuritatea sau jocul nostru!”

Ritmul si tensiunea lucrarii sunt amplificate de proiectiile media ale artistului visual Vali Chincisan si de „proiectiile” sonore ale compozitorului Catalin Cretu.

„Dublu/Joc” este un spectacol in culori vii care abunda de momente de virtuozitate
coregrafica.

Titlu: „Dublu/Joc” dupa o idee si un text de Bernard-Marie Koltes
Durata: 1h15

Coregrafia/Regia: Andreea Tanasescu
Dramaturgie: Gina Serbanescu
Multimedia: Vali Chincisan
Montaj sunet: Catalin Cretu

Interpreti: Silva Helena Schmidt, Ovidiu Usvat, Rares Lucaci,
Raluca Ciocoiu, Miki Iwafuchi, Tamara Grimmer, Virgil Ciocoiu, Razvan
Rotaru, Lucas Campbell, Shohei Horiuchi.

(Multumiri Dlui Alexandru Darie,Dlui Alin Gheorghiu,Dlui Mihai Mihalcea,Dnei Gabriela Baciu).
Untitled

Eva.Diminețile Evei.

I was in the winter of my life- and the men I met along the road were my
only summer. At night I fell sleep with visions of myself dancing and
laughing and crying with them. Three years down the line of being on an
endless world tour and my memories of them were the only things that
sustained me, and my only real happy times. I was a singer, not very
popular one, I once has dreams of becoming a beautiful poet- but upon an
unfortunate series of events saw those dreams dashed and divided like
million stars in the night sky that I wished on over and over again-
sparkling and broken. But I didn’t really mind it because I knew that it
takes getting everything you ever wanted and then losing it to know what
true freedom is.

When the people I used to know found out what I had been doing, how I had
been living- they asked me why. But there’s no use in talking to people who
have a home, they have no idea what its like to seek safety in other
people, for home to be wherever you lied you head.

I was always an unusual girl, my mother told me that I had a chameleon
soul. No moral compass pointing me due north, no fixed personality. Just an
inner indecisiveness that was as wide as wavering as the ocean. And if I
said that I didn’t plan for it to turn out this way I’d be lying- because I
was born to be the other woman. I belonged to no one- who belonged to
everyone, who had nothing- who wanted everything with a fire for every
experience and an obsession for freedom that terrified me to the point that
I couldn’t even talk about- and pushed me to a nomadic point of madness
that both dazzled and dizzied me.

Every night I used to pray that I’d find my people- and finally I did- on
the open road. We have nothing to lose, nothing to gain, nothing we desired
anymore- except to make our lives into a work of art.

Live fast. Die young. Be wild. Have fun.

I believe in the country America used to be. I believe in the person I want
to become, I believe in the freedom of the open road. And my motto is the
same as ever:

“I believe in the kindness of strangers. And when I’m at war with myself, I
Ride. I Just Ride.”

E dimineață.


Leneșă, mi-am alungat ultima urmă de vis și am reușit să deschid ochii…
E încă întuneric, mereu sunt prea matinală…..
Întind mâna spre perna ta.Tu dormi adânc visând la cine știe ce…mbesc.Știu că mi-ai simțit ochii deschizându-se.Doar simțim la fel…..

Încerc să mă apropii încet …vii spre mine ….te-am prins!
Inconștient mă iei în brațe și-mi zici „mai stai lângă mine”….

E rece și e încă devreme.Am timp să te chinui, săți fac dimineața mai frumoasă
Știu că vei adormi apoi , în timp ce eu voi fi plecat.Și știu că vei aștepta să mă întorc să te trezesc la fel……

Îți sărut părul răvășit…are parfum de vis…Ador să mă joc dimineața în părul tău…
or îți șoptesc la ureche secretul care mereu te trezește…..
prinzi în brațe .Captivă , nu mai lupt cu dorința ta matinală…mă abandonez ție.

Ador diminețile leneșe.Cu zâmbete ascunse în pernă și secrete cântate în șoaptă.