7 zile

Cele 7 zile ale Evei.

Ziua 1
___________

Zâmbet
cuvinte mute
desenate pe buze.

Ziua 2
______________
Mângâiere-
răzvrătirea porilor
surprinși
iubindu-se.

Ziua 3
________________

Lumină caldă
sărut descompus
în silabe.

Ziua 4
_________________
Femeie-
secundă relativă
între două timpuri.

Ziua 5
_________________
Albastru-
concentrat de cer
picurat în ochii tăi.

Ziua6
_________________
Copilărie-
gamă minoră
a maturității.

Ziua 7
_________________
Liniște-
somn fără vise-n plină zi
cu ochii-ți albaștri larg deschiși.
poezie

Tăcere

Acum aproape un an scriam asta pe pagina mea de facebook.Acum simt că aceste cuvinte sunt mai pline de sens ca oricând.

“Pitagorismul, urmărind dezrobirea sufletului din carcera trupului, prin viață cumpătată în slujba binelui și dreptății, a recunoscut că mijlocul de a ne ridica peste micimile vieții este cunoașterea adevărată a lumii. Fiindcă pitagoreicii prețuiau muzica și armonia ei, ca mijloace de înălțare sufletească, au efectuat cele dintâi cercetări științifice asupra muzicii.

 

La intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă. Dicipolul tăcea și asculta ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cei ce aveau voie să vorbească, să întrebe și să-și spună părerile, după ce învățaseră lucrurile cele mai grele – tăcerea și ascultarea – se numeau matematici (mathematikoi), căci vechii greci înțelegeau prin matematici geometria, muzica și celelalte discipline superioare. Apoi, cei care treceau mai departe la cercetarea Universului și a principiilor naturii se numeau fizicieni (physikoi ).

 

Contrar aparențelor, nu este vorba de un ritual inițiatic. Pitagoricii supuneau pe neofiți la o tăcere care însemna o acțiune preparatorie în vederea însușirii științelor. Tăcând și ascultând, discipolii „începeau să devină erudiți” în ceea ce „se numea ekhemythia „, adică „păstrarea cuvântului”. (N. Nasta, Note la Pytagoras)

De-a lungul timpului am tăcut inexplicabil în anumite momente. De fiecare dată tăcerea mea a fost o tăcere voluntară, studiată și cu un scop précis.Niciodată nu am tăcut din ignoranță sau din lipsă de replică. Doar că în unele momente tăcerea e cel mai valoros cadou pe care ți-l poți oferi: ai ocazia să te retragi în umbră, să studiezi, să asculți, să înțelegi . E un nou unghi de privire asupra lucrurilor importante, un unghi demn de luat în seamă pentru a înțelege situațiile în ansamblul lor .

Geometric vorbind, fiecare QED este însoțit la un moment dat de exercițiul  tăcerii. Putem gândi mai bine atunci când suntem tăcuți. Iată de astăzi sunt un akustikoi : parcursul meu de tăcere și ascultare a început .

Să lăsăm faptele să vorbească.

 

 

Războaie ce nu ne aparțin

Uneori viața este ca un teatru de operațiuni. Ne trezim aruncați în mijlocul unor conflicte cu care nu avem nicio legătură. Nu contează ce știi, despre cine știi și cât de periculos poți fi. Contează doar ceea ce vrei să faci cu ceea ce știi: să uiți , să îți ștergi memoria, arhivele , trecutul. Blanc.

E luni . Vreme ce ma duce cu gandul la ploile londoneze  care m-au fascinat prin aerul lor aristocrat acum cativa ani .

Deasupra tuturor domneste ceata : ceata ignorantei, ceata indiferentei, ceata complicitatii la manipulare. In fiecare dimineata gasesc casuta de mesaje plina . Mailul la fel. Ce mi-a atras atentia in aceasta dimineata a fost mesajul unei persoane la care tin foarte mult , o prietena care mi-a fost martor in perioadele cand luptam intr-un razboi ce nu imi apartinea, cand viata mea trecea prin niste schimbari profunde .

“Ce-ti veni cu razboiul? Vrei sa iti faci probleme??Iti place sa iti creezi probleme aiurea in tramvai! Nu iti ajunge ca ai aparat candva un monstru? Tu l-ai alimentat !”

M-am oprit un timp din tot ce trebuia sa fac . M-am gandit la mesajul ei , m-am gandit la ea si la relatia noastra. Primul impuls a fost sa cred ca m-a intrebat asta dintr-un spirit protector dus la extrem . Apoi , cu cat incercam sa ajung in profunzimea intrebarilor mi-am dat seama de ceva : cu toate ca ma cunoaste atat de bine, cu toate ca am impartit luni la rand acelasi birou, acelasi pachet de tigari , povesti, tristeti si bucurii, cu toate astea de fapt nu ma cunoaste deloc.
”Daca intelegi cum gandesc , e ca si cum m-ai cunoaste de o viata . Daca inteleg cum gandesti , e ca si cum ne-am mai intalnit in alta viata ”i-am raspuns.

”Duci in continuare un razboi ce nu iti apartine” mi-a zis.

In incercarea de a intelege de ce m-a intrebat ea asta , mi-am amintit de un episod petrecut in anul 2012 . Eram intr-un razboi deschis cu managerii mei.Un alt razboi ce nu imi apartinea. Luptam pentru drepturile unui om profesionist (asa il credeam…) pe care boardul companiei refuzase sa il recruteze pe sume uriase (atragand dupa sine respingerea unui proiect mare , la care muncisem mult!) ; decisa sa sanctionez dur nedreptatile la care era supus omul profesionist in care eu credeam . Ca si acum , si atunci , ea mi-a pus aceeasi intrebare :”Ce-ti veni? Vrei sa iti faci probleme? Ce iti pasa tie de altul? Gandeste-te la tine!”

Imi amintesc ca in acea zi discutia noastra a fost destul de dura . Am incercat sa o fac sa inteleaga ca eu nu voi accepta un compromis profesional  rusinos pentru bani. Sa inteleaga ca nu pot trece peste principiile mele pentru a accepta nedreptatea ca pe o stare de fapt . Ca nu pot lasa un om  care a are incredere in mine sa ramana fara drepturi . Nu a inteles. Nu a reusit atunci sa perceapa coerenta discursului meu . La nici o saptamana dupa acea discutie , eu plecam din firma ….

Astazi,dupa cateva luni bune, razboiul nu s-a incheiat. In buna traditie duc razboaie ce nu imi apartin. Si la nici cateva ore dupa ce am citit mesajul ei mi s-a confirmat ca are dreptate.

In razboiul meu surd , de fapt am aparat o nedreptate si am alimentat un monstru.

––––––––––––––––––––––-
In razboi totul e permis. Eu sunt singura care inca mai lupta cu gratie si manusi de catifea, pastrand bunele maniere chiar si atunci cand simte sabia rece a miseliei lovind in spate. Ce naiva!

Iubire vs Marketing

Poate voi parea total rautacios, lipsit de sentimente, misogin, etc. cu urmatorul comentariu:
In Romania se sarbatoresc, pe parcursul anului, 40 de sfinti, cel putin in calendarul ortodox.
La cei 40 mai adaugam 2 mari sarbatori, de asemenea crestine, pastele si craciunul.
Iesind din cartea sfanta, intampinam sarbatorile „imprumutate” de pretutindeni printre care, mai nou, avem hallowen (nici nu sunt sigur ca se scrie asa). Sarbatorile imprumutate, asa cum le descriu eu, sunt: 14 februarie, 1 martie, 8 martie, etc. Pentru ca inca nu sarbatorim ziua recunostintei si ziua independentei, as propune introducerea unui proiect de lege in care sa se specifice obligativitatea serbarii acestor evenimente.
Acum, lasand limbajul arogant deoparte, ma intreb cati oameni, muritori de rand, inteleg scopul strict comercial al acestor evenimente… Comercial, da, nu aberez. Sfintele sarbatori ne obliga sa aprindem lumanari cumparate „numai” din biserica in care se aprind ( comert indiscutabil), 14 februarie, asa cum lesne se intelege, ne „sugereaza” inimioare si flori (comert indiscutabil), 1si 8 martie reprezinta simbolurile snobismului (daca in trecut erau impletite 2 ate de culori alb si rosu, astazi impletim 2 lanturi din aur galben si aur alb ori platina), de iepuras (dintr-o data s-a transformat intr-o sarbatoare non-religioasa) cumparam diamante in forma de ou si, pentru ca totul sa fie marketing incontestabil, de craciun (pardon mos cragiun/gerila/laponila) impletim conturi, carduri, lanturi, bratari… in locul traditionalilor colacei copti in cuptoarele de lut…
Se pare ca da, avem nevoie de 24 de ore din cand in cand sa ne amintim cat de snobi putem fi.

Asta scria dimineață,pe facebook,un prieten ca răspuns la o postare de-a mea. Cu riscul de a fi înjurată(la propriu&figurat) de amatorii de sms-uri dulci(furate de pe net , de pe paginile cu citate profunde), pufoșenii,inimioare &co mi-am permis pe umila-mi pagină de facebook să transmit că de fapt 14 Februarie este o strategie de marketing inventată de americani, importată și de români odată cu modernizarea tehnicilor de marketing autohtone(adică de când am intrat și noi in rândul lumii ).

În sales și marketing strategiile vizează slăbiciunile umane.Și ce slăbiciune mai mare decât iubirea puteai găsi? Că doar nu erau să inventeze Reading Day ! Ar fi dat companiile faliment .

Au inventat Ziua Îndrăgostiților, au popularizat-o printre doamne si domni, doamnele au oftat adânc și companiile au început să scoată bani din diverse produse (aparent puerile) dar de mare impact sentimental. Pentru că se face apel la sentimente și de fapt , la un alt nivel, devine un instrument de …manipulare sentimentală.

Nu am înțeles niciodată nevoia oamenilor de a avea o zi anume pentru ceva. O zi pentru iubire -se iubesc atunci, se ignoră tot anul; o zi a femeii și lista e atât de mare încât nu o pot reproduce.

Așa cum spunea și amicul meu mai sus , suntem al naibii de snobi și iată cum marketingul funcționează speculând slăbiciunile nostre. Da, vă zic din experiență, pentru că și eu ca om de sales de multe ori  am manipulat  și speculat slăbiciunile clienților.
Ceea ce spun se poate dovedi ușor: google și descoperiți mii de oferte pentru 14 februarie. Oferte numai pentru această zi.
Mă întreb oare iubirea asta la ofertă de 14 februarie, va mai fi valabilă și mâine 15 februarie, o zi complet banală de vineri?
Mă tem că nu. Mâine comercianții își vor număra fericiți banii,facturile de telefon vor fi mai umflate și buzunarele mai goale. Iar in suflet…nu garantez că declarațiile la modă azi din snobism vor mai fi valabile și mâine. Marketingul nu se mai ocupă și de acest aspect.

Știu doar că adevarații îndrăgostiți nu au nevoie de o zi anume să își spună ”te iubesc”. Își spun zilnic și cel important o demonstrează nu prin cadouri ci prin fapte!Iubirea adevărată nu e o strategie de …marketing!

Așadar îndrăgostiților de mâine care sărbătoresc 365 de zile le dedic o piesă care să îi facă să cânte nebuni de iubire!

Some other time

Descopăr în fiecare zi măștile sociale ale unor oameni. Măști ce ascund cu măiestrie profunzimea unora,superficialitatea altora, egoismul celorlalți sau hedonismul celor mai mulți.

Identificarea cu măștile sociale merge până la depersonalizare. Sclavii aparențelor,sclavii puterii,sclavii propriilor ambiții. Și din jocul ăsta interzis cel ce pierde este cel ce se anulează pe sine pentru a fi …ceea ce nu este.

Oamenii au inventat timpul pentru a-și justifica goana după aparențe. Eu îmi doresc să anulez orice coordonată temporală. Să trăiesc într-un timp al meu, creat și simțit in ritmul inimii mele. Refuz cu încăpătânare să mă anulez pe mine pentru a fi doar o proiecție.

In a matter of a moment
Lost till the end of time
It’s the evening of another day
And the end of mine

Now the starlight which has found me
Lost for a million years
Tries to linger as it fills my eyes
Till it disappears

Could it be that somebody else is
Looking into my mind

 https://www.youtube.com/watch?v=QwXnRTR7k60

Invitație

Dragii mei,
Am onoarea de a va invita la un spectacol deosebit.

Luni 18 februarie ora 20 LA Teatrul  Bulandra Sala Toma Caragiu (Gradina Icoanei) va avea loc spectacolul “Dublu/Joc”, coregrafia, regia Andreea Tanasescu.

Spectacolul este un produs al Asociatiei “A&A Associated Artist” in parteneriat cu teatrul Bulandra,  Bucuresti.

Spectacolul este realizat cu sprijinul Administratiei Fondului National Cultural (A.F.C.N.) si
al Centrului National al Dansului (C.N.D.B),Bucuresti.

Discursul coregrafic ne introduce in zonele de umbra care „populeaza” mintea omului. Coregrafa isi propune sa interogheze relatiile umane ce pun in centrul lor :tranzactia.

„Singura  frontiera care ii desparte pe oameni de oameni este aceea dintre
vanzator si cumparator.(…)(Koltes)

Actiunea se desfasoara intr-­un loc  nedeterminat la o ora nedefinita a noptii.
Doua personaje care intruchipeaza un „Dealer” si un „Client”-­se intalnesc in obscuritate.

Sunt doua fete ale aceleasi medalii, pentru care timpul s-a oprit,spatiul s-a comprimat. Se negociaza dorintele;amintirile capata pret.

„Nu am nimic de cumparat! Nu pot plati vantul,obscuritatea sau jocul nostru!”

Ritmul si tensiunea lucrarii sunt amplificate de proiectiile media ale artistului visual Vali Chincisan si de „proiectiile” sonore ale compozitorului Catalin Cretu.

„Dublu/Joc” este un spectacol in culori vii care abunda de momente de virtuozitate
coregrafica.

Titlu: „Dublu/Joc” dupa o idee si un text de Bernard-Marie Koltes
Durata: 1h15

Coregrafia/Regia: Andreea Tanasescu
Dramaturgie: Gina Serbanescu
Multimedia: Vali Chincisan
Montaj sunet: Catalin Cretu

Interpreti: Silva Helena Schmidt, Ovidiu Usvat, Rares Lucaci,
Raluca Ciocoiu, Miki Iwafuchi, Tamara Grimmer, Virgil Ciocoiu, Razvan
Rotaru, Lucas Campbell, Shohei Horiuchi.

(Multumiri Dlui Alexandru Darie,Dlui Alin Gheorghiu,Dlui Mihai Mihalcea,Dnei Gabriela Baciu).
Untitled

Telenovela ”Dorobanților 191”

„Pierdut obiectivitate. O declar nulă”.Cam așa ar putea suna un anunț dat în Monitorul Oficial de către a patra putere în stat : presa. Și cum TVR înseamnă televiziunea publică a României, anunțul s-ar referi direct la ceea ce se întâmplă în televiziunea publică.Pierdut obiectivitate, în condiții obscure , așadar TVR lovit în plin de nulitate.

În ultima perioadă am monitorizat activ desfășurarea de forțe din TVR. Un razboi hilar , total inegal, ca o figură geometrică desenată și analizată matematic de către un elev corigent .În cazul televiziunii publice, de o comisie întreagă de corigenți.

Lipsa de coerență a ceea ce înseamnă proces de restructurare este o constantă sursă de uimire. Lipsa informațiilor corecte este o dominantă.La fel și lipsa de profesionalism. Mulți îi spun epurare. Eu sunt generoasă. Îi spun imbecilism dus la extrem.

Presa s-a împărțit în două mari categorii : cei care tac și acceptă compromisurile  pentru a se situa într-o zonă de aparentă siguranță  și cei care aruncă cu noroi la comandă , fabricând știri /acuze/rechizitorii pentru a caștiga (murdar) câțiva lei. Există o complicitate tacită între cele două categorii : primii îi alimentează pe cei din categoria a doua prin tăcere.

Goana după senzațional, articole scrise la comandă, afilieri politice, prietenii, subiectivism.Cam așa aș caracteriza (cu decență) presa din România. Demersul jurnalistic s-a convertit într-o expunere de păreri proprii, nu o relatare corectă , echidistantă a faptelor. Asistăm zilnic la o paradă   a reflecțiilor “de geniu” a unor ziariști , care folosesc spațiul public pentru a-și plăti polițele mai vechi, pentru a întreține diverse prietenii politice, pentru a face jocurile terțelor persoane care manevrează din umbră condeiul ziaristului. Și noi, cei ce citim/privim, asistăm la acest spectacol trist și avem misiunea ingrată de a cerne grâul de neghină, minciuna de adevăr, realitatea de ficțiune. Cum pot eu să mă declar corect informată când tot ce citesc este reprezentat  doar de opinii subiective, analize filtrate prin percepția proprie a unor oameni ce pretind că sunt jurnaliști?

Într-un astfel de climat viciat , rolul televiziunii publice ar fi fost acela de neutralizator natural, un exemplu de echilibru și echidistanță.La mijloc ar fi trebuit să se afle puținii jurnaliști care fac opoziție prin demnitatea pe care nu o tradează , indiferent de costuri. Din pacate sunt prea puțini. Sunt reduși la tăcere . Într-un mod violent si murdar.Sunt epurați politic. Și astfel, TVR ajunge o instituție comatoasă de care fug toți politicienii ca de dracu, locul unde își găsesc refugiul specialiștii fără expertiză, nerecunoscuți de nimeni,chemați de umplutură pentru a umple spațiul de emisie(în puținele momente când nu avem parte de conserve -reluări);locul analiștilor de mâna a paișpea.Locul de joacă a unor oameni ce au avut o copilărie tristă și lipsită de jucării.
TVR  nu este un jurnal intim unde să poti scrie tu, așa-zis jurnalist, ce ai visat  noaptea trecută despre unii , despre alții; nici nu este literatură să îți evidențiezi eu-ul liric în lungi expuneri despre cum crezi tu că e de fapt o situație sau o persoană. Nu este nici dramaturgie să creezi scene ,experimente manageriale bazate pe principii economice misterioase, să inventezi personaje, situații , legături sau intenții.Este locul unde,lună de lună, banii mei și ai noștri se varsă pentru a alimenta telenovelele pasionale din interiorul televiziunii, pentru a alimenta conservele-reluări și pentru a plăti regește niște no-name-uri venite de pe stradă cu pretenții de vedete.

TVR ar trebui să fie obiectivitate. Ar trebui. Nu este.  Situațiile de mai sus sunt alimentate din plin , pentru că așa TVR poate rămâne în continuare terenul de joacă al unora, spațiul de răfuieli al altora,dormitorul câtorva  și sursa noastră continuă de prostire.

Mă întreb dacă vreodata televiziunea publică își va reveni. Niciodată,cred. Așa cum Victor Ponta a spus: TVR este locul tuturor posibilităților. Și la câte telenovele se întâmplă în Calea Dorobanților nr. 191 , garantat dacă le-ar filma, TVR ar deveni un fel de Acasă TV.