Uneori viața este ca un teatru de operațiuni. Ne trezim aruncați în mijlocul unor conflicte cu care nu avem nicio legătură. Nu contează ce știi, despre cine știi și cât de periculos poți fi. Contează doar ceea ce vrei să faci cu ceea ce știi: să uiți , să îți ștergi memoria, arhivele , trecutul. Blanc.
E luni . Vreme ce ma duce cu gandul la ploile londoneze care m-au fascinat prin aerul lor aristocrat acum cativa ani .
Deasupra tuturor domneste ceata : ceata ignorantei, ceata indiferentei, ceata complicitatii la manipulare. In fiecare dimineata gasesc casuta de mesaje plina . Mailul la fel. Ce mi-a atras atentia in aceasta dimineata a fost mesajul unei persoane la care tin foarte mult , o prietena care mi-a fost martor in perioadele cand luptam intr-un razboi ce nu imi apartinea, cand viata mea trecea prin niste schimbari profunde .
“Ce-ti veni cu razboiul? Vrei sa iti faci probleme??Iti place sa iti creezi probleme aiurea in tramvai! Nu iti ajunge ca ai aparat candva un monstru? Tu l-ai alimentat !”
M-am oprit un timp din tot ce trebuia sa fac . M-am gandit la mesajul ei , m-am gandit la ea si la relatia noastra. Primul impuls a fost sa cred ca m-a intrebat asta dintr-un spirit protector dus la extrem . Apoi , cu cat incercam sa ajung in profunzimea intrebarilor mi-am dat seama de ceva : cu toate ca ma cunoaste atat de bine, cu toate ca am impartit luni la rand acelasi birou, acelasi pachet de tigari , povesti, tristeti si bucurii, cu toate astea de fapt nu ma cunoaste deloc.
”Daca intelegi cum gandesc , e ca si cum m-ai cunoaste de o viata . Daca inteleg cum gandesti , e ca si cum ne-am mai intalnit in alta viata ”i-am raspuns.
”Duci in continuare un razboi ce nu iti apartine” mi-a zis.
In incercarea de a intelege de ce m-a intrebat ea asta , mi-am amintit de un episod petrecut in anul 2012 . Eram intr-un razboi deschis cu managerii mei.Un alt razboi ce nu imi apartinea. Luptam pentru drepturile unui om profesionist (asa il credeam…) pe care boardul companiei refuzase sa il recruteze pe sume uriase (atragand dupa sine respingerea unui proiect mare , la care muncisem mult!) ; decisa sa sanctionez dur nedreptatile la care era supus omul profesionist in care eu credeam . Ca si acum , si atunci , ea mi-a pus aceeasi intrebare :”Ce-ti veni? Vrei sa iti faci probleme? Ce iti pasa tie de altul? Gandeste-te la tine!”
Imi amintesc ca in acea zi discutia noastra a fost destul de dura . Am incercat sa o fac sa inteleaga ca eu nu voi accepta un compromis profesional rusinos pentru bani. Sa inteleaga ca nu pot trece peste principiile mele pentru a accepta nedreptatea ca pe o stare de fapt . Ca nu pot lasa un om care a are incredere in mine sa ramana fara drepturi . Nu a inteles. Nu a reusit atunci sa perceapa coerenta discursului meu . La nici o saptamana dupa acea discutie , eu plecam din firma ….
Astazi,dupa cateva luni bune, razboiul nu s-a incheiat. In buna traditie duc razboaie ce nu imi apartin. Si la nici cateva ore dupa ce am citit mesajul ei mi s-a confirmat ca are dreptate.
In razboiul meu surd , de fapt am aparat o nedreptate si am alimentat un monstru.
––––––––––––––––––––––-
In razboi totul e permis. Eu sunt singura care inca mai lupta cu gratie si manusi de catifea, pastrand bunele maniere chiar si atunci cand simte sabia rece a miseliei lovind in spate. Ce naiva!
Lora Matei 