Mesaj franțuzesc

”Nu m-am îndrăgostit de tine.M-am îndrăgostit de libertatea pe care o am cu tine. Și nu mi-e dor de tine. Mi-e dor de cât de liberă sunt atunci când sunt cu tine.”

E seară. Primăvară irațională,patologic îndrăgostită de iarnă.De fiecare dată când închid ușa în urma mea de fapt cade cortina. Încă o reprezentație se încheie.

Iar eu,în liniștea nopții, dau jos fiecare mască pe care am purtat-o de-a lungul zilei.

Karen Souza îmi cântă ”i woke up in Paris” …Deschid laptopul și găsesc un mesaj de departe. Cu accent franțuzesc. Câtă coincidență…

Da, aș vrea mâine să mă trezesc în Paris. Într-un hotel. Departe de toți și toate,sperând că nu voi mai fi atinsă de nimic.

Da,aș vrea mâine să fiu liberă în Paris. Și să nu-mi pese de nimic din țară.

E ciudat cum de la o vreme am început să simt acut constrângerile vieții din România.De la micimea caracterului oamenilor ahtiați după eterna competiție de a arunca cu noroi în alții și până la eterna luptă a celor mulți pentru a crea pe căi corecte ceva.

Mă fascinează  și curba relațiilor(mioritice) dintre oameni. Ca o electrocardiogramă,relația dintre doi oameni cunoaște perioade de plus și inevitabil,după un timp,o curbă descendentă. Ca  indicator important al sănătății unei relații este tocmai timpul dintre vârful de plus al relației și linia finală a exitusului. Așadar,prietenul de azi e dușmanul de mâine.Cel pe care ieri îl apărai ajunge călăul tău. Suntem oameni,supuși greșelii și cea mai des întâlnită greșeală este supraevaluarea celor pe care îi credem prieteni. Sau potențiali prieteni.Mă simt constrânsă de tendința mea de a supraevalua oamenii.

Da, mă simt constrânsă de graba celorlalți de a judeca fără să studieze situațiile în profunzime,mă simt constrânsă de apetitul multora pentru aparențe și am început să dezvolt alergie la cei care te condamnă fără a te cerceta.

Și cel mai mult mă enervează cum mulți ridică la rang de batjocură ”certitudinea” falsă că celalalt e prost.

Ne-am specializat în a conjuga gresit toate verbele. De la ”a fi” și până la ”a trăi”! Spectacol trist.

Obosită de toate astea, încăpățânată să nu renunț ușor,o ascult pe Karen Souza și adorm cu gândul la mesajul franțuzesc. Adorm cu gândul la libertate. Poate mâine mă voi trezi la Paris…

Paris

”I woke up in Paris
In some hotel with you
Safe until they find us
Hoping they never do”

7 zile

Cele 7 zile ale Evei.

Ziua 1
___________

Zâmbet
cuvinte mute
desenate pe buze.

Ziua 2
______________
Mângâiere-
răzvrătirea porilor
surprinși
iubindu-se.

Ziua 3
________________

Lumină caldă
sărut descompus
în silabe.

Ziua 4
_________________
Femeie-
secundă relativă
între două timpuri.

Ziua 5
_________________
Albastru-
concentrat de cer
picurat în ochii tăi.

Ziua6
_________________
Copilărie-
gamă minoră
a maturității.

Ziua 7
_________________
Liniște-
somn fără vise-n plină zi
cu ochii-ți albaștri larg deschiși.

Tăcere

Acum aproape un an scriam asta pe pagina mea de facebook.Acum simt că aceste cuvinte sunt mai pline de sens ca oricând.

“Pitagorismul, urmărind dezrobirea sufletului din carcera trupului, prin viață cumpătată în slujba binelui și dreptății, a recunoscut că mijlocul de a ne ridica peste micimile vieții este cunoașterea adevărată a lumii. Fiindcă pitagoreicii prețuiau muzica și armonia ei, ca mijloace de înălțare sufletească, au efectuat cele dintâi cercetări științifice asupra muzicii.

 

La intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de capacitatea sa presupusă. Dicipolul tăcea și asculta ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cei ce aveau voie să vorbească, să întrebe și să-și spună părerile, după ce învățaseră lucrurile cele mai grele – tăcerea și ascultarea – se numeau matematici (mathematikoi), căci vechii greci înțelegeau prin matematici geometria, muzica și celelalte discipline superioare. Apoi, cei care treceau mai departe la cercetarea Universului și a principiilor naturii se numeau fizicieni (physikoi ).

 

Contrar aparențelor, nu este vorba de un ritual inițiatic. Pitagoricii supuneau pe neofiți la o tăcere care însemna o acțiune preparatorie în vederea însușirii științelor. Tăcând și ascultând, discipolii „începeau să devină erudiți” în ceea ce „se numea ekhemythia „, adică „păstrarea cuvântului”. (N. Nasta, Note la Pytagoras)

De-a lungul timpului am tăcut inexplicabil în anumite momente. De fiecare dată tăcerea mea a fost o tăcere voluntară, studiată și cu un scop précis.Niciodată nu am tăcut din ignoranță sau din lipsă de replică. Doar că în unele momente tăcerea e cel mai valoros cadou pe care ți-l poți oferi: ai ocazia să te retragi în umbră, să studiezi, să asculți, să înțelegi . E un nou unghi de privire asupra lucrurilor importante, un unghi demn de luat în seamă pentru a înțelege situațiile în ansamblul lor .

Geometric vorbind, fiecare QED este însoțit la un moment dat de exercițiul  tăcerii. Putem gândi mai bine atunci când suntem tăcuți. Iată de astăzi sunt un akustikoi : parcursul meu de tăcere și ascultare a început .

Să lăsăm faptele să vorbească.